Cel mai cunoscut personaj care suferea de acest sindrom este Norman Bates din “Psycho” având totodată personalitatea sa proprie de bărbat matur, personalitatea unui copil încă dependent de mama sa şi personalitatea femeii care i-a dat nastere. Însă ăsta e mic copil pe lângă personajul din “Identity” care are nici mai mult nici mai puţin de 10 personalităţi. Dar cum orice om normal e puţin scrântit în sinea sa o să prezint un caz incipient de dedublare a personalităţii.
După ce am pierdut o oră în Club A într-o atmosferă de căcat şi cu o muzică şi mai de căcat, muzică pusă de un DJ care ne privea de undeva de sus foarte mândru, pe noi, muritorii, cum dansăm pe muzica aia de femei ce frecventează Princess şi alte cluburi de genul. Ajung în Iron unde m-am simţit fooooarteeeeee bine, numai că aici am dat peste aşa-zisul caz de identity disorder, iar persoana cu pricină este DJ-iţa. Cucoana era chiar ok, trăia fiecare melodie, numai că băga AC DC , mă inferbantam toată şi dădeam din plete apoi trântea “Tarantulă” sau vreo melodie de la Pink şi dintr-odată bagă o housereala care dura la nesfârşit, un fel de neverending song, şi după Disturbed sau Korn. Nu mă plâng, m-am simţit ok, dar trecerea asta de la un stil la celălalt m-a dezorientat foarte mult şi am început să mă întreb :” Frate, femeia asta e cu capul?” . Însă fiecare cu piticii lui, plus că am aflat de curând că personalitatea asta multiplă nu trebuie să fie neapărat ceva psihic, unii/unele îţi pozează în prieteni şi pe la spate îţi fut ce ai mai drag şi a două zi te invită la bere. Life sucks!
Dar partea bună e că am început să folosesc diacritice aşa că atunci când o să scriu ţâţă nu o să se mai înţeleagă tata. 
dupa cum spuneam, imi fac club de rockereala si te duc acolo chiar cu riscul de a da faliment sa nu mai suferi…
\m/ ” danseaza Batacanda.”
Daca e vb de Iron City inseamna ca lucrurile s-au schimbat de cand n-am mai fost pe-acolo – Dj-ita nu prea am vazut pe-acolo si muzica house nici atat!
(chiar daca muzica nu era stralucita de fiecare data). Insa, ce-i drept, a trecut ceva timp..
Da, despre Iron City e vorba. Eu aseara am fost pentru prima data acolo.
Din ce-am frecventat pana acum( si cred c-au fost cateva
), mi-am dat seama ca nu exista club rock perfect in Bucuresti. Mai ales in ceea ce priveste muzica. Insa, din punctul meu de vedere, Mes Amis e cel mai aproape de a fi; asta pt ca pot sa pun ce muzica vreau – sigur, in functie de cei din jur, dar pun melodii care-mi plac in ordinea pe care-o vreau eu; si e frumos cand primesti raspuns.
Daca mai e si fatuca blonda la bar, seara e perfecta!
Mai ales ca acum au refacut baia si este apa potabila. \m/
He, he… Cine te-a tot împins de la spate să scrii cu diacritice? Să aud!
Lasă, draga mea, că eşti primul meu redactor. Tre’ să te obişnuieşti să scrii cu diacritice
Da , Laura m-a sfatuit sa folosesc diacritice ca daca era dupa mine…muieti ti-s posmagii?
Hai că zici că suntem la terapie de grup. Baftă la scris cu diacritice. Şi mai aştept texte
În plus, gândeşte-te că ziarul la care lucrăm noi acum va deveni şi mai cunoscut. E normal să învăţăm să scriem cu diacritice, ca să ne citească lumea. Şi poate pe viitor ieşim şi pe print. Ai mai citi cu aceeaşi plăcere un ziar care nu are diacritice?
Hai că m-am înşirat prea mult. Pup şi muuuuult spor. La texte ŞI diacritice.
Asta e clar reclama mascata
)
Lasa, lasa! Mascata, nemascata, orice reclama e buna .
Da, ma, da mi se pare funny cum e expusa problema: “Cine te-a impins draga de la spate, sa aud?! Hai zi ca doar esti primul meu redactor! Who’s da’ man?” hahaha… Oricum, admir faptul ca prin folosirea diacriticilor se pune accent pe pastrarea adevaratei forme a limbii romane scrise, intr-un mediu virtual in care toti mai multi oameni isi petrec timpul. O sa incerc si eu sa le folosesc si eu mai des, dar zi-ne, Lauro, e reclama sau nu?
Mult noroc la iesit pe print
@ Vali
Ce mascată, dom’ne? Am făcut-o pe faţă, nu cu mască… Aşa îmi place.
Foloseşte cu încredere diacriticele, nu rişti decât să fii înţeles mai bine