Timpul nu mai avea răbdare

De câteva zile am o stare “de fată bătrână”, cu alte cuvinte m-am trezit într-o dimineaţă şi m-am mirat cum de încă mai golănesc. De ce nu am, ca într-o manea proastă (vorba vine manea proastă) , bani,maşină şi femei. Mă rog, bărbaţi, după gustul fiecăruia. Senzaţia aceasta se datorează faptului că într-o zi maică-mea m-a anunţat cu ochii aproape în lacrimi că ” nemernicii” ăia de la Apa Nova ne-au scos cişmeaua din colţul străzii. A fost o lovitură sub centura. Adică cum? Au venit ăştia şi au scos unul dintre puţinele lucruri care au rezistat pe parcursul a mai multor generaţii, atât eu cât maică-mea şi mamai-mea crescând cu ea. Cât am fost mică stăteam toată ziua cocoţată pe ea până când venea vecina mea Aurica cu găleţiile să ia apă şi mă lua la rost :” Iar te-ai suit, fă, pe ciuşmea? Totă ziua o călăriţi! Da ce , fă, e ciuşmeaua lu’ mă-ta?”. Nu era cişmeaua maică-mii dar şi noi contribuisem cu robinetul şi cu tubul de la un vechi boiler. După ce am crescut făceam alte alea pe la cişmeaua aia. Eh, acum au scos-o şi s-au dus toate: şi cursele de melci pe care le făceam acolo şi serile în care stăteam “la poveşti” cu vreun băiat. Aceaşi senzaţie probabil că au avut-o şi ăia din “Moromeţii” când au tăiat salcâmul. Şi uite aşa mă plâng eu în stânga şi în dreapta că la 23 de ani mă simt TARE bătrână, ca şi cum vreun Făt-Frumos m-ar fi închins peste mijloc cu un inel de fier pe care nu îl pot da jos decât dacă escaladez Everestul sau reuşesc să stau o săptămână întreagă fără să fumez. Si la fel ca în ” Moromeţii” ” timpul nu mai avea răbdare”.