De citit, de ascultat

Mami si tati sunt acum pasnici ca un carnat sangeriu. Nici urma de cearta intre ei. Cat de minunat e sa petreci o zi in aer liber, laolalta cu viermii si alte creaturi ale Domnului! Ce antract fermecator! Viata luneca pe lanaga tine ca un vis. Daca ar fi sa despici trupurile, cat sunt calde, n-o sa gasesti nimic din atmosfera idilica. Daca ar fi sa eviscerezi trupurile si sa le umpli cu pietroaie, s-a scufunda la fundul marii, ca niste rate moarte.
Incepe sa ploua. Toarna. Grindina mare cat oul de potarnichie salta pe trotuar. Orasul arata ca un musuroi manjit cu salvarsan. Rigolele se umfla si isi revarsa voma. Cerul e mohorat si livid ca fundul unei eprubete.
Brusc, ma simt ucigator de vesel. Sper ca o sa ploua asa patruzeci de zile si patruzeci de nopti, ce n-as da sa vad orasul inotand in propriul lui cacat; as vrea sa vad manechinele plutind in rau si carute de bani strivite sub rotile camioanelor; as vrea sa-i vad pe nebuni revarsandu-se puhoi din ospicii cu satarele in maini si hacuind in dreapta si in stanga. Cura de ape! Cum au oferit-o in Filipine, in ’98. Dar unde avem noi un Aguinaldo? Unde-i sobolanul care sa poata tine piept navalei cu o macheta stransa intre buze?