I’ll no longer be a Capulet.

Sa ma ierte nenea Shakespeare dar nici o data nu mi s-a parut nimic romantic in povestea astora de dragoste, cum nimic romantic nu este nici intre Tristan si Isolda sau Catalina si Luceafar. Romantic este insa intre Mickey si Mallory Knox si intre Constantina si Maria Cenusa( ma rog, mai mult Maria, mai putin el ) . Si pentru ca ne-au intoxicat cu mituri inca din copilarie intotdeauna ne asteptam sa apara americanii in ultimul moment sa salveze situatia , numai ca din pacate ” americani-s de vina, futu-i in gura sa-i fut!” . Atunci eu la ce sa ma astept? La deus ex machina sau la o pedeapsa pentru hybris? Dar totusi poate ca ” Nu e nimic si totusi e ” o sete ce ma soarbe. Iar pentru ca vreau sa ies din “speta” mea , sa ma desfac din crisalida ,nu o sa-mi mai iau abonament pe ratb ci o sa fac blatul, o sa schimb pantoful satang cu cel drept , o sa ma indragostesc de palnia lui Urmuz, o sa-mi pun la alarma Chloe de Duke Ellington si o sa ma prefac ca-mi pasa. O sa fiu nihilista cap-coada si totusi i’ll follow rivers. Initial am vrut sa scriu cat de “shiny happy people” este viata mea aflata intr-o continua tranzitie dar apoi mi-a amintit ca dupa tranzitie vine obligatoriu o mineriada si prefer sa spun “pas”. Bunul Baudelaire ne-a invatat insa ca adevarata scapare este in asa-zisele Paradisuri artificiale si nu indraznesc sa-l contrazic, doar e al ce ne-a invatat sa nu o mai ardem pe dulcegarii gen “O, ramai, ramai la mine” ci pe chestii hard core ca “Incet, cadavrele se descompun.” Asa ca sa bem, fratilor, caci excesele nasc genii si pentru ca altceva mai bun nu avem de facut! Sa iesim din obezile lumii si sa ne repudiem identitatea, la fel ca fatuca asta a lui Shakespeare ! Antagonismul la patrat! The King is dead! Long live the King!